|
| |||
 | |||
|
Constructia Bisericii Romano-Catolice Sf. Maria Regina Galati Evenimente [ info ] Gânduri pentru suflet [ info ] Tineretul Romano-Catolic din Galati [ info ] Copiii Romano-Catolici din Galati [ info ] Biserica Romano-Catolica "Sf. Cruce" din Foltesti (Galati) [ info ] Cartea Catolica [ info ] |
DEVOŢIUNI EXTRALITURGICE 1 NOIEMBRIE – SOLEMNITATEA TUTUROR
SFINŢILOR ŞI 2 NOIEMBRIE – ZIUA TUTUROR RĂPOSAŢILOR
Conform tradiţiei, în Biserica universală, luna
noiembrie este închinată devoţiunilor pentru sufletele celor plecaţi de lângă
noi. Chiar din prima zi este comemorată Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor care,
murind
pentru ei înşişi şi pentru păcat, încă din timpul vieţii,
şi-au luat crucea de fiecare zi şi, după îndemnul lui Isus Cristos – Calea,
Adevărul şi Viaţa, L-au urmat, ajungând deja în gloria cerească, la adevărata
fericire şi la viaţa veşnică.
Într-adevăr, în această zi, sunt sărbătoriţi toţi
sfinţii, de orice rasă şi cultură, de orice vârstă şi condiţie; aceia pe care
Biserica i-a declarat sfinţi, aceia pe care poporul lui Dumnezeu i-a venerat,
aceia pe care îi cunoaştem şi-i preţuim. Îi prea mărim astăzi pentru că ne-au
arătat calea Evangheliei şi le mulţumim pentru că ne-au transmis iubirea şi au
trezit în
noi speranţa şi credinţa.
A-L urma pe Isus Cristos cu inima săracă – este
calea spre sfinţenie, spre o existenţă nouă. Existenţă care, chiar şi prin
suferinţă ne conduce la plinătatea vieţii, la adevărata fericire, şi ne oferă
bucurii nepieritoare, adevăratele bucurii: Lumina lui Cristos, pacea fără
sfârşit.
Sfânt este cel care, în viaţa lui, îl are mereu ca
punct de referire pe Isus Cristos. Chemarea la sfinţenie este universală, însă
modelul pentru mântuirea noastră rămâne mereu Cuvântul Întrupat, trimis de
Tatăl. Mesajul
fericirilor constituie un program şi o regulă de viaţă care
nu coincide cu modul de a gândi al oamenilor. În lumea în care trăim, ceea ce
contează nu este a fi săraci, a fi umili, a fi persecutaţi, a fi blânzi;
societatea de azi ne învaţă
să trăim mai mult logica egoismului şi a
egocentrismului. Cum poate mesajul fericirilor să devină regulă de viaţă şi
calea spre sfinţenie?
Credinciosul este cel care, lăsând să acţioneze în
sine Duhul Învierii, acceptă să privească lumea, istoria, realitatea cu ochi
diferiţi: ochi transformaţi de Duhul Sfânt care ne permite să găsim calea care
duce la fericire: este istoria Domnului Isus.
De mărirea sfinţilor se bucură împreună cu noi toţi
Îngerii şi într-un glas îl laudă pe Fiul lui Dumnezeu.
Întrebare legitimă: Este posibilă sfinţenia astăzi?
Biserica dă mărturie în acest sens. Şi, la întrebarea psalmistului: „Cine
va putea să urce pe muntele Domnului?/ Cine va sta în locul său cel sfânt?/ Cel
care are mâinile nepătate şi inima curată,/ Cel care nu ia în zadar numele
Domnului”(Ps. 23, ş.2,3-4 ab 5-6) acesta
este indicat cu precizie, este ales, este desemnat, pus deoparte, chemat,
trimis, îndreptăţit şi mântuit: „Acesta
va primi binecuvântarea Domnului/ şi dreptate de
Însuşi antifonul
Cuvântarea de pe Munte, cu promisiunea Fericirilor
şi apoi, atenţionarea şi admonestările pentru cei care refuză a face voinţa
Domnului, se regăsesc în pericopa evanghelică de astăzi şi constituie
chintesenţa credinţei creştine.
Anul 2009 – este dedicat sfinţirii preoţilor – cei
care, călăuziţi de Duhul Sfânt pentru a fi mai asemănători Chipului lui Cristos,
Bunul Păstor, au grijă de sufletele credincioşilor.
Un lucru esenţial se desprinde din aceste cuvinte
biblice: A fi sfânt nu înseamnă a face minuni. Dumnezeu este Cel care face
minuni. Sfinţii mijlocesc, dar Dumnezeu înfăptuieşte. E adevărat că Dumnezeu
face minuni şi fără mijlocirea sfinţilor.
Există sfinţi şi în zilele noastre, chiar dacă, aşa
cum spunea Nicolae Steinhardt, Parohul de
Şi, exemplul cel mai edificator este oferit chiar
zilele acestea, când arhimandritul Teofil Pârâianu de
În ziua de 2 noiembrie creştinul pios îşi aminteşte
de cei plecaţi
Creştinul nu trăieşte doar pentru sine ci, aşa cum
ne-a învăţat Sfântul Apostol Pavel: „Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni
nu moare pentru sine; căci dacă trăim, pentru Domnul trăim şi dacă murim, pentru
Domnul murim. Deci, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.” (Rom.
14, 7-9).
Evlavia către sufletele celor ce suferă în focul
curăţitor al Purgatoriului este răspândită la toţi creştinii, nu numai la
catolici, pentru că toţi se toată pentru cei răposaţi, deci pentru cei ce se
află într-un loc de aşteptare, de trecere, unde pot fi ajutaţi de noi cu
rugăciuni, jertfe, celebrarea Sfintei Liturghii, spre a le dobândi iertarea
păcatelor şi trecerea spre locul fericirii veşnice.
În Biserica Universală, existenţa Purgatoriului şi a
necesităţii de a ne ruga pentru sufletele care aşteaptă curăţirea deplină
înainte de a se prezenta în faţa Domnului – este un act de Credinţă. Evlavia
care se practică faţă de aceste suflete se manifestă prin rugăciuni, făcute
împreună cu Biserica sau în particular, prin sfintele slujbe pentru cei
răposaţi, prin pomenile ce se fac cu acest scop, prin dobândirea indulgenţelor
pentru aceste suflete, prin diferite fapte bune care se săvârşesc pentru a veni
în ajutorul lor.
De aceea, Sfânta Biserică a consfinţit o lună
întreagă pentru ajutorarea acestor suflete. Printr-o meditaţie, o rugăciune, o
lumânare, o decadă de Rozariu, o mică milostenie, cei rămaşi îşi îndeplinesc
datoria sfântă, devenită poruncă a Bisericii, de a-şi îndeplini obligaţiunile
faţă de răposaţi.
O altă formă de evlavie este oferirea Sfântului
Sânge al lui Isus pentru cei morţi, evlavie instituită de Sfântul Gaspar de
Bufalo, apostolul devoţiunii către Preasfântul Sânge, pe care o prezentăm aici
pe scurt.
OFERIREA SÂNGELUI
PREASFÂNT PENTRU CEI MORŢI
Odihna cea
veşnică dă-le-o lor Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească, să
se odihnească în pace. Amin. 2.Veşnice Părinte, îţi ofer Sângele lui Isus, Fiul tău
preaiubit, pe care El L-a vărsat în timpul Crudei biciuiri şi a încoronării cu
spini, pentru eliberarea sufletelor binecuvântate din Purgator, în special
pentru sufletul…
Odihna cea
veşnică…. 3.Veşnice Părinte, îţi ofer Sângele lui
Isus, Fiul
tău preaiubit, pe care El L-a vărsat pe drumul Calvarului,
pentru eliberarea sufletelor binecuvântate din Purgator, în special pentru
sufletul…
Odihna cea
veşnică… 4.Veşnice Părinte, îţi ofer Sângele lui Isus, Fiul tău
preaiubit, pe care El L-a vărsat în timpul răstignirii şi a celor trei ore de
agonie pe Cruce, pentru eliberarea sufletelor binecuvântate din Purgator, în
special pentru sufletul…
Odihna cea
veşnică… 5.Veşnice Părinte, îţi ofer Sângele lui Isus, Fiul tău
preaiubit, pe care El L-a vărsat din rana Preasfintei Sale Inimi, pentru
eliberarea sufletelor binecuvântate din Purgator, în special pentru sufletul…
Odihna cea
veşnică…
Pentru ce moare omul? – Iată o întrebare
care a tulburat omenirea. Nu este persoană care să nu-şi pună întrebări despre
marile mistere ale umanităţii: naşterea şi moartea.
Să vedem ce ne spune Biserica Orientală:
„Însăşi Sfânta Scriptură, de la începuturi, ne arată
că: „Omul
moare că n-a rămas în ascultarea bogată, în fericire, unde-l aşezase Dumnezeu şi
a mâncat din pomul oprit
de la care Dumnezeu i-a poruncit să nu mănânce, s-a
semeţit şi s-a umplut de slavă deşartă, păcatul alterându-i frumuseţea chipului,
<împleticind sufletul în pofte pătimaşe>”.
Nimeni, aşadar, să
nu spună că: „mă ispiteşte Dumnezeu” că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi nici
nu ispiteşte pe nimeni. Fiecare, momit şi târât de pofta sa, se ispiteşte singur.
Pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul, săvârşeşte, naşte moartea. „Nu
iubiţi lumea şi nici cele din lume! De iubeşte cineva lumea, în acela nu este
dragostea Tatălui. Pentru că toate cele din lume; pofta trupului, pofta ochilor
şi trufia vieţii, nu sunt de
Acestea au atras şi atrag blestemul lui Dumnezeu
asupra protopărinţilor şi asupra noastră, a tuturor oamenilor, zicând: „Pământ
eşti şi în pământ vei merge!” (Fac. 3, 17-19).
Aşadar omul moare
pentru că a fost blestemat de Dumnezeu. „pentru
că ai ascultat de vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am
poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine. Cu osteneală să te
hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă îţi va rodi el…În
sudoarea feţii tale vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din
care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” (Fac. 3,
17-19).
Cum au murit şi mor oamenii?
Indiferent de vârstă, sex şi starea lor materială
oamenii mor astfel: sufletul sau duhul iese din trup, se desparte de el, pe un
timp îndelungat, până la sfârşitul lumii acesteia trecătoare, învierea
obştească, până la a doua venire a Domnului nostru Isus Cristos. După ieşirea
sufletului, trupul rămâne mort, fără suflare, nemişcat, fără nici o simţire.
Ce face sufletul omului după ieşirea din trup?
După ieşirea din trup, aşadar, după despărţirea de
el, sufletul se duce la cer; merge
Ce se face cu trupul omenesc după moartea sa?
Trupul omenesc, fiind un trup stricăcios, adică din
pământ, din trupul lui Adam, şi el zidit din ţărână şi din Eva, făcută din
coasta lui Adam, deci o pereche de oameni stricăcioşi, putrezeşte, şi trebuie
îngropat.
Sufletul însă, fiind creat din suflarea lui Dumnezeu
scapă de această corvoadă.
Omul poate aşadar scăpa de păcatul strămoşesc prin:
botezul creştin, împlinirea făgăduinţelor date
(Din: PRIVEGHIUL CREŞTINESC de
protosinghel Nicodin Măndiţa.) Scrisoare pastorală - Anul pastoral 2006–2007
COBORÂREA ÎN INIMĂ – DESCOPERIRE A IUBIRII (dec 2007) RUGĂCIUNE UNIVERSALĂ (Clemente XI) Să alegem un Post al bucuriei … "Fericiti cei ce imi vor fi alaturi..." [Ionel Gheorghiu] “AMINTEŞTE-ŢI CĂ EŞTI MURITOR!…” [Ionel Gheorghiu] O CĂRĂMIDĂ PENTRU CASA LUI DUMNEZEU ŞI POARTA CERULUI APEL UMANITAR PENTRU CONSTRUIREA UNUI SFÂNT LĂCAŞ Dialoguri imaginare cu scriitorii Sartre şi Camus [...] [Ionel Gheorghiu]PROFESIUNE RELIGIOASĂ TERŢIARII FRANCISCANI ÎN CĂUTAREA BUCURIEI PERFECTE Luna octombrie, lună bogată în haruri spirituale, revărsate din belşug încă din primele zile, graţie vecerniilor Preasfintei Fecioare Maria [...] Cezarina Adamescu O.F.S. Gânduri pentru suflet „Să fii copil al lui Dumnezeu înseamnă să mergi mână în mână cu Domnul, să faci pe voia Lui, nu a noastră, să-i încredinţezi Lui grijile şi speranţele noastre, să nu te mai nelinişteşti cu privire la viitor. Astfel găsim libertatea şi fericirea (…). Încrederea în Dumnezeu nu poate rămâne fermă decât dacă include dispunerea de a accepta totul din mîna Lui. Numai El ştie ce e mai bine pentru noi. Şi, dacă într-o zi nevoia şi mizeria ar veni la noi mai degrabă decât o viaţă sigură şi confortabilă, dacă eşecul şi umilinţa ar fi mai bune pentru noi decât onoarea şi prestigiul, va trebui să fim pregătiţi. Cine poate astfel poate trăi prezentul, uşurat de tot viitorul.” „Când oare o să ne dăm seama că profunzimile Înţelepciunii şi comorile infinite ale lui Dumnezeu nu sunt accesibile sufletului, decât dacă acesta acceptă suferinţele în toată plenitudinea lor? Decât dacă el le doreşte şi-şi găseşte în ele consolarea? Când ne vom convinge că sufletul care posedă în sine o adevărată dorinţă de Înţelepciune divină, trebuie să înceapă mai ăntâi prin a pătrunde în profunzimile suferinţelor Crucii?... Pentru a intra în bogăţiile înţelepciunii lui Dumnezeu, trebuie intrat pe poartă: această poartă e crucea, şi e foarte strâmtă…” SF. TEREZA BENEDICTA A CRUCII (Edith Stein) „Lumini şi miresme pentru suflet” Mărturisiri augustiniene în aflarea credinţei În viziunea poporului nostru, totul pe această lume este dar de la Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este [...] [Ionel Gheorghiu]Gânduri despre om şi destinul său Întâlnim în operele cunoscuţilor scriitoriai secolului XX, Albert Camus şi Jean-Paul Sartre, numeroase meditaţii privind [...] [Ionel Gheorghiu]Edith Stein – jaloane biografice 12 oct. 1891 – se naşte la Breslau, al şaptelea copil al unei familii evreieşti credincioase vara lui 1921 – citeşte Autobiografia Sfintei Tereza din Avila şi se converteşte la catolicism 9 aug. 1942 – Edith Stein dispare în camera de gazare de la Auschwitz-Birkenau 1 mai 1987 – Papa Ioan Paul al II-lea o beatifică pe Edith Stein la Köln. | inapoi meniu principal | | ||
