Contact
lecturile liturgice de azi
Îndurarea Divină
Blog CatolicaGalați
pagina Facebook a parohiei romano-catolice din Galați
biserica parohială romano-catolică din Galați
pagina filialei Foltești a parohiei romano-catolice din Galați
Calendarul Romano-Catolic
Viață de credință
Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului
Reflecții și cugetări
site Episcopia Romano-Catolică de Iași
site Ordinul Fraților Minori Conventuali - Provincia Sf. Iosif din România
Creștin Se Devine - blog personal pr. Cristian Blăjuț
Reflecții Creștine - blog personal pr. Eugen Blăjuț jr.
site Vatican News (noutăți din viața Bisericii Catolice)
site Catholica.ro (știri din viața Bisericii)

CatolicaGalați - Acasă

Biserica Catolică din Galați - Programul Celebrărilor Pascale 2024

redirecționare 3,5% din impozit

Susțineți biserica romano-catolică din Galați !

Toți credincioșii catolici, dar și prietenii de orice confesiune ai bisericii noastre din Galați, sunt rugați să sprijine financiar biserica romano-catolică din Galați. Prin completarea formularului 230 și depunerea lui la autoritatea fiscală puteți solicita redirecționarea către parohia romano-catolică din Galați a unei cote de 3,5% din impozitul pe venit (salarii, pensii), reținut de stat în anul 2023. Formularul trebuie completat cu majuscule, citeț și corect. Termenul limită de depunere este 25 mai 2024.

Formularul poate fi depus personal la registratura Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați (Str. Brăilei, Nr. 33, CP 800076), sau trimis la aceeași instituție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Formularul 230, gata completat cu datele de identificare fiscală ale parohiei, poate fi descărcat aici  ⇒  formular230.pdf
În formular există și a fost bifată „opțiunea privind distribuirea sumei pentru o perioadă de 2 ani”, adică pentru direcționarea a 3,5% din impozitul reținut de stat atât în anul 2023 cât și în anul 2024. Există și posibilitatea de a completa formularul la Biroul Parohial, urmând ca părintele paroh Cristian Dumea să-l depună la Administrația Finanțelor Publice Galați, în calitate de împuternicit.  Vă mulțumim !


proiect Unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice, Parohia Romano-Catolică din Galați (2020)

Comunicat

Lansarea proiectului „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1
în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială)
și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”

Parohia Romano-Catolică din Galați, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Consolidare și transformare imobil situat pe strada Mihai Bravu, nr. 1 în unitate de servicii sociale pentru persoane vârstnice (fără componentă rezidențială) și refacerea gardului de împrejmuire a incintei”, cod MySMIS 127497, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, Prioritatea de investiții 8.3/A/1: „Grup vulnerabil persoane vârstnice”. [...]

click pentru afișarea paginii dedicate acestui proiect...


Fra Angelico - Străpungerea cu lancea a coastei lui Cristos (frescă, mănăstirea San Marco - Florența, 1450)

E timpul milostivirii, să ne lăsăm împăcați cu Dumnezeu

Cuvintele lui Isus, pe care le citim în Evanghelie, conțin toate un mesaj fundamental al predicării Sale: vestea cea bună că timpul așteptării s-a împlinit și că împărăția cerului este aproape. Atât de aproape încât noi nici nu mai trebuie să obosim căutând, nici să mai batem pe la porți necunoscute, pentru că El este cel care bate acum la ușa inimii noastre. Trebuie doar să-l ascultăm și să-i deschidem sufletul nostru cu încredere, rugându-l să intre... Iar El va face restul, pasul cel mare peste prăpastia mizeriei noastre, întocmai după cum a promis în revelațiile făcute Sf. Faustina Kowalska, conținute în micul ei jurnal „Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu”. Să ascultăm, așadar, cuvintele lui Isus:

„Sunt numai iubire și milostivire.” „Tot ce există e conținut în străfundurile milostivirii Mele, mai adânc decât copilul în sânul mamei sale.” „Milostivirea mea e atât de mare încât toată veșnicia, niciun duh, nici omenesc, nici îngeresc, nu o va putea pătrunde cu totul. Tot ce există a ieșit din adâncurile milostivirii Mele. Fiecare suflet în legatură cu Mine va medita la iubirea Mea și la milostivirea Mea întreaga veșnicie.” „Am deschis Inima Mea ca izvor viu de milostivire, pentru ca toate sufletele să scoată din el viață, pentru ca ele să se apropie de acest ocean de milostivire cu foarte mare încredere. Păcătoșii vor obține îndreptățire iar drepții vor fi întăriți în bine.”

„Milostivirea Mea lucrează în toate sufletele care îi deschid ușa; păcătosul, la fel ca și cel drept au nevoie de milostivirea Mea. Convertirea, ca și statornicia, este un har al milostivirii Mele.” „Din Inima Mea se revarsă o mare milostivire pentru suflete și în special pentru sărmanii păcătoși. Dacă ele ar putea să înțeleagă că Eu sunt pentru ele cel mai bun Tată, că pentru ele a țâșnit sângele și apa din Inima Mea ca dintr-un izvor năvalnic de milostivire. Pentru ele Eu rămân în tabernacol. Ca Rege al Milostivirii, Eu doresc să copleșesc sufletele cu haruri, dar ele nu vor să le accepte.” „Inima Mea e copleșită numai cu nerecunoștință, cu uitare din partea sufletelor care trăiesc în lume; ele au timp pentru toate, dar nu au timp pentru a veni spre Mine, și nici pentru a căuta haruri.” [...]

click pentru citirea articolului complet...

ungerea lui Isus în Betania

A sta alături cu simpatie (de Pierre Stutz)

La începutul Săptămânii Mari, în evanghelii (Ioan 12,1-8; Matei 26,6-13; Marcu 14,3-9) este relatat un fapt căruia i se acordă de obicei prea puțină atenție. O femeie (Maria din Betania) unge cu ulei de mare preț picioarele lui Isus și apoi i le șterge cu părul ei. Aici se găsește condensat ceea ce constituie însăși esența vieții lui Isus - drumul simpatiei, al compasiunii. Toată viața sa Isus a mers pe acest drum, pentru ca și noi să-l parcurgem în felul nostru. Cuvântul simpatie în limba greacă înseamnă suferință împreună cu cineva. Femeia cu vasul de nard este așadar și un simbol. După sentința de moarte hotărâtă asupra lui Isus, și înainte de trădarea lui Iuda, această femeie își urmează intuiția ei, într-o situație în care cuvintele sunt de prisos. În fața nedreptății și a neputinței, ea se exprimă printr-un gest plin de afecțiune și de speranță - o mărturie a ceea ce a învățat la școala vieții. Isus ia partea acestei femei, contrar atitudinii ucenicilor săi care o critică. Exemplul ei evidențiază încă mai mult orientarea fundamentală a trăirii credinței creștine: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Matei 25,40).

Săptămâna Mare ne încurajează să nu ne lăsăm unii pe alții singuri în speranțele spulberate, sau în planurile eșuate. Deși fiecare trebuie să meargă singur prin strâmtorile vieții, prin faptul că stăm alături, că suferim alături, se poate naște o viață nouă...

Maria Turtă  (traducere)

click pentru deschiderea paginii „Reflecții, cugetări”...

părintele paroh Cristian Dumea presărând cenușa sfințită pe capul unui credincios

Miercurea Cenușii, 2024
„Orice început se vrea fecund”

Am început cu acest vers aparținând marelui poet Lucian Blaga, pentru a arăta cine este cu adevărat Începutul și Sfârșitul și din nou Începutul, în glorie, al fiecărui act omenesc, Alfa și Omega pe care orice creștin trebuie să-l recunoscă și să-l slujească, pentru că de la El purcede totul. Totodată, pentru a sublinia trecerea de la Timpul de peste An, la Timpul Pascal, după rânduiala Bisericii Universale.

Suntem, începând cu astăzi, Miercurea Cenușii, la începutul unei perioade care se dorește fertilă în sfințenie, în fapte bune și nu în ultimul rând, în post și mortificație, ca să ne pregătim smeriți de cea mai mare sărbătoare creștină: Învierea Domnului.

Fiecare creștin, în starea lui, fie preot, călugăr, laic, înalt prelat, trebuie să-i răspundă «Prezent !» lui Isus Cristos, mai precis, Jertfei Sale supreme pentru mântuirea noastră. Și de felul cum va ști să răspundă la această sfântă chemare, va fi socotit atunci când i se va împlini timpul. Să nu ne speriem, nici să dăm înapoi. Toți oamenii, fără excepție, au trecut prin perioade de asceză, prin ispite, prin jertfe mai mari sau mai mici, chiar și Isus Cristos. A postit, a fost ispitit în pustiu, a făcut întreaga sa viață publică, fapte care să-i dezvăluie dumnezeirea. Dar, aproape de fiecare dată când înfăptuia o minune în viața unui om, sau a unui ținut, îi cerea omului să fie discret, să nu trâmbițeze și să nu se laude, ci să meargă la preot și să se sfințească, să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut pentru el.

Postul Mare este un timp de har, de milostivire și de împăcare. Dar și de meditație și așteptare pioasă a marelui eveniment, care ne oferă arvuna învierii noastre personale la sfârșitul veacurilor. [...]

Cezarina Adamescu (O.F.S.)

click pentru citirea articolului complet...

întâlnire fraternă cu prilejul convocării Consiliului Pastoral (2024)

Sfințirea casei parohiale și întrunirea Consiliului Pastoral
(04.02.2024)

La început de februarie, după patru săptămâni în care preoții din parohie au străbătut orașul în lung și în lat, vizitând și binecuvântând familiile enoriașilor, a venit și ziua sfințirii casei parohiale, a Conventului Franciscan de la Galați. Evenimentul a dat prilejul efectuării unei alte vizite, a reprezentanților comunității catolice locale în locuința păstorilor sufletești, în urma convocării de către părintele paroh Cristian Dumea a membrilor Consiliului Pastoral Parohial și ai Consiliului Economic Parohial.

Prin bunăvoința și ospitalitatea fraților franciscani, dar și prin priceperea și dăruirea celor de la bucătărie, întâlnirea consilierilor a avut înfățișarea și spiritul unei agape fraterne. S-a discutat despre evenimentele și problemele mai noi sau mai vechi din parohie, s-au adresat încurajări și mulțumiri, s-a afirmat importanța colaborării în comunitatea locală, care trebuie să se manifeste ca o mare familie de oameni buni și iubitori, lucrând nu doar pentru binele propriu, dar, deopotrivă, spre binele semenilor și al Bisericii. [...]

Alexandru-Claudiu Albert

click pentru citirea articolului complet...

Michelangelo Buonarroti - Crearea lui Adam (Capela Sixtină, 1510÷1511)

Să primim iubirea lui Dumnezeu (de Anselm Grün)

Mulți se plâng că nu simt iubirea lui Dumnezeu. Iubirea oamenilor o putem simți mult mai ușor. Când îmbrățișez pe cineva, simt iubirea. Dar iubirea lui Dumnezeu ar dori să ne îmbrățișeze și ea. Când bate vântul simt cum iubirea lui Dumnezeu mă mângâie duios. Când stau la soare îmi imaginez că iubirea lui Dumnezeu pătrunde în mine, mă încălzește și cuprinde, acceptă totul din mine. Un alt mod e respirația. Îmi pot imagina că iubirea lui Dumnezeu pătrunde în tot corpul meu.

Iubirea se exprimă și în cuvinte. Dacă cineva mă iubește, îmi spune cuvinte calde, pline de iubire. Dumnezeu îmi vorbește în Biblie, iar acolo sunt multe cuvinte de iubire. Trebuie numai să le las să pătrundă în inima mea. Pot, de exemplu, să îmi repet cuvintele din Ieremia 31,3: „De departe mi s-a arătat Domnul și mi-a zis: te-am iubit cu o iubire veșnică și de aceea te-am atras cu bunătate.” În aceste cuvinte pot simți iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim mereu de această iubire, al cărei punct culminant este pentru noi creștinii, Euharistia. În împărtășanie ni se dăruiește Isus Cristos pentru a ne arăta iubirea sa. Dar aceasta nu se întâmplă automat, trebuie să-mi imaginez unirea cu Isus și trebuie să las în mod conștient să pătrundă, la împărtășanie, iubirea sa în mine. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

sul cu un fragment din Sfânta Scriptură

Să înțelegem Biblia (de Anselm Grün)

Dumnezeu ne vorbește în Biblie. Și acolo sunt multe cuvinte de iubire. Eu trebuie numai să le las să pătrundă în inima mea.

Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți. Această poruncă ne îndeamnă să ne acceptăm mai întâi pe noi, așa cum suntem. Numai dacă ne acceptăm pe noi cu îngăduință, îl putem accepta și pe aproapele.

În alt loc este scris: „Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu.” (Luca 14,27) A purta crucea înseamnă a mă accepta cu toate contradicțiile mele, cu părțile bune și mai puțin bune. Cuvântul lui Isus despre lepădarea de sine vrea să ne îndemne să ne eliberăm de ego-ul nostru, care vrea să se folosească de tot și care se învârte mereu numai în jurul său. Ar trebui să ajungem de la ego-ul nostru la adevărata identitate, la sinele nostru, pe care să nu-l renegăm. Ar trebui să ne opunem, să ne eliberăm de puterea ego-ului, care ne transformă în sclavi. Isus la aceasta se referă, la faptul că trebuie să ne eliberăm lăuntric și să devenim astfel disponibili și „transparenți” pentru Spiritul lui Dumnezeu. Dacă cineva se pune în centru, va crea cu siguranță o impresie neplăcută. Cine devine însă permeabil pentru Spiritul lui Dumnezeu, acela va găsi mai ușor o relație bună cu oamenii. Egoistul își dăunează sieși.

În altă parte, în Sfânta Scriptură, Domnul îi spune apostolului Paul: „Îți este suficient harul meu, căci puterea mea se împlinește în slăbiciune.” (2Corinteni 12,9) Ce înseamnă aceasta? Paul voia să scape de „ghimpele” din trupul său, de boala sa, de slăbiciunea sa. De aceea l-a rugat pe Isus să-l elibereze. Dar Isus îi răspunde că harul pe care i-l dăruiește este de ajuns, că ajutorul Său tocmai în slăbiciunea lui își arătă întreaga forță, se desăvârșește. Cristos poate să acționeze în ciuda slăbiciunilor noastre, trecând peste ele. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

întâlnire frățească la clubul parohial

În așteptarea Nașterii Sfinte
TRĂIND ADVENTUL CU FORȚA COEZIUNII FRATERNE

Sâmbătă seara, 2 decembrie 2023, după Sfânta Liturghie care a marcat sfârșitul Anului Liturgic A și aprinderea primei lumânări de Advent, credincioșii Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați s-au bucurat împreună la o agapă frățească, în care cuvântul împreună a stat pe buzele tuturor. Familia Franciscană gălățeană, întregită de grupul de tineri ai parohiei au avut parte de câteva ceasuri în care voia bună, gustările pregătite de enoriașele noastre, rugăciunile de început, cântările (printre care „Ce bine e când frații”), întreaga atmosferă fraternă, au demonstrat că astfel de momente sunt bune prilejuri de comuniune frățească, în care oamenii socializează, se simt bine, șterg diferențele de orice fel dintre ei, făcând din întreaga suflare o singură ființă dedicată lui Isus Cristos și Măicuței Sale Preasfinte. Un suflu înnoitor de tinerețe, armonie și pace s-a făcut simțit întreaga seară. Noul An liturgic a început astfel cu noi speranțe, iar noi creștinii vom retrăi toate evenimentele din istoria Bisericii, în așteptarea sărbătorilor care au în centrul lor Nașterea Mântuitorului, venirea Lui pentru a mântui lumea.

Prima lumânare de Advent, Lumânarea Profetului, a pâlpâit toată seara cu un suflu puternic, invitând la Speranță, la Credință și la Iubire pentru Pruncul care în curând va veni și care va aduce cu El nădejdea Mântuirii. Mâinile lui Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - i-au cuprins în căușul lor sfânt pe toți laolaltă și pe fiecare și le-au dat aripi pentru a spera într-o lume mai bună, mai îngăduitoare, mai generoasă. [...]

Cezarina Adamescu (O.F.S.)

click pentru citirea articolului complet...

„un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Is 9,5)

În cercul magic al iubirii
Toată viața noastră este Advent (de Elisabeth Nikrin)

Mereu vrea Domnul să vină la noi. Cine nu vrea să-l vadă și să-l audă, cine fuge de el în zgomot și agitație, nu poate nicidecum să scape de El, ci doar își fură singur cel mai valoros lucru: nu va simți fericirea apropierii de Dumnezeu, schimbarea personală dureroasă, dar fericită.

În aceste zile parcă intuim cumva viața care va veni, în care toți vom fi uniți în iubire. Crăciunul îl scoate pe omul rănit de dureri și dezamăgiri din lumea lui îngustă, spre infinitul divin. Și la cei fără credință se întâmplă minunea aceasta, și în ei se naște speranța pe care nu știu s-o definească. Ei vor să dăruiască bucurie și devin ei înșiși bucuroși. Sufletul probabil că este în mod natural creștin (sau creștin prin natură) - „anima naturaliter christiana”, cum îl numește Tertullian. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

moment din timpul Sf. Liturghii din Duminica Recunoștinței și a Recoltei (Galați, 2023)

Evenimente comunitare, zile festive
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați în Sărbătoarea Roadelor Pământului  (22.10.2023)

În duminica a XXIX-a din anul liturgic A, în ambianța comunității lărgite a parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați, într-o atmosferă festivă, împodobită de flori și roade bogate de toamnă, s-au adunat în jurul altarului preoți, călugări, persoane consacrate și simpli credincioși, pentru a sărbători mai multe evenimente din viața Bisericii. În primul rând, comemorarea liturgică - după calendarul catolic - a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, căreia în România i s-a acordat o însemnătate aparte prin organizarea pe străzile capitalei a unei procesiuni solemne cu relicva Sfântului Papă. În al doilea rând, Ziua Recoltei pământului, ocazia de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că ne-a dat roadele necesare vieții trupului. Privind la roadele spirituale ale Duhului Sfânt, este și Ziua Recoltei de suflete care sporesc și îmbogățesc Biserica Universală. An de an, în întreaga lume catolică, o duminică din luna octombrie este dedicată sărbătoririi Zilei Mondiale a Misiunilor. A fi misionar înseamnă a-l cunoaște și a-l împărtăși pe Dumnezeu. Anul acesta, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 97-a Zile Mondiale a Misiunilor, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale din catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, cinci seminariști de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au fost hirotoniți diaconi prin impunerea mâinilor și rugăciunea de hirotonire a PS. Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, alături de PS. Petru Gherghel, episcop emerit. Aceasta pentru a rămâne conectați la evenimentele diecezei de care aparține parohia noastră. Sărbătoarea comunitară s-a încheiat cu o agapă frățească desfășurată în curtea bisericii.

Au fost prezenți cu întreaga ființă, bucuroși de a-i înălța slavă lui Dumnezeu, alături de majoritatea enoriașilor parohiei, un grup de creștini catolici din Sri Lanka, migranți veniți la Galați pentru un timp, dar și un grup de tineri entuziaști și fervoroși din Comunitatea „Magnificat” din București, conduși și îndrumați de părintele Victor Emilian Dumitrescu. Aceștia au fost cei care au susținut partea muzicală a liturghiei cu cântece liturgice pregătite anume. [...]

Cezarina Adamescu (terțiară franciscană)

click pentru citirea articolului complet...

Ivan Semyonov - Un bătrân și un băiat

A descoperi călugărul din tine (de Gotthard Fuchs)

A găsi țiței cere sudoare și destoinicie; atunci de ce vrem să-l găsim pe Dumnezeu fără efort spiritual?

Aceasta este una dintre multele întrebări pe care personajul principal din cartea lui Madeleine Delbrêl le pune. Este nevoie de forări în adâncime, este nevoie de mai multe încercări și de orientare, presupunând că există un „zăcământ de Dumnezeu” în lume, peste tot, dar mai ales în omul care întreabă, care „forează”. Dumnezeu nu e departe, fiindcă... Pentru unul care-l caută pe Dumnezeu, precum Moise, o treaptă poate să fie chiar muntele Sinai, cea mai apropiată treaptă. La fiecare pas, eveniment, putem să descoperim aurul negru sub picioare, mai ales că țițeiul și alte comori se găsesc adesea în deșert, adică în deșertul de fiecare zi, în viața cotidiană.

Madeleine Delbrêl intitulează colecția ei de sfaturi „Îndrumător simplu pentru creștini simpli”. În limba germană are titlul „Micul Călugăr”. Monahismul este istoria celor care vor să cerceteze Evanghelia minuțios și vor să o trăiască.

Călugărul este creștinul care se simte chemat la o viață proprie unică și caută în ea pe Dumnezeu. El caută și găsește pacea în sine și cu toți oamenii, el știe să se roage și să lucreze, să iubească și să laude, el este unit cu Dumnezeu. Sensibilitatea contemplativă și rodnicia activă sunt strâns legate una de cealaltă. Deci nu e vorba numai de cei care merg la mănăstire sau caută o altă formă de viață consacrată. „Micul Călugăr” înseamnă o spiritualitate radicală, care privește pe fiecare om - solitar în adorația lui Dumnezeu și în același timp solidar în comuniunea cu cei din jurul lui. A descoperi pe acest „mic călugăr” în noi este o invitație și o provocare pentru fiecare. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Ziua Tineretului Franciscan (Prăjești, 2023)

Ziua Tineretului Franciscan
Prăjești, 16 septembrie 2023

Sâmbătă 16 septembrie 2023, tinerii din Parohia romano-catolică din Galați, însoțiți de pr. Petrică-Augustin Pătrașcu și pr. Iosif Diac, au participat la Ziua Tineretului Franciscan desfășurată în biserica „Preasfânta Treime” din localitatea Prăjești (jud. Bacău). Tema întâlnirii de anul acesta a fost: „Francisc, tânăr și frate”.

A fost o zi plină de emoții, entuziasm și bucurie tinerească. O zi în care am trăit momente pline de har, ne-am făcut noi prieteni, ne-am simțit bine împreună și am avut ocazia să împărtășim cu alții gândurile și preocupările noastre. Am făcut din comuniunea cu tinerii diferitelor comunități parohiale prezente la eveniment o experiență vie de credință.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit această zi, această posibilitate de a-l lăuda, de a-i fi martori, de a trăi mai intens la nivel spiritual și bineînțeles, pentru bucuria de a ne reîntâlni.

Simona Curte

click pentru a vedea articolul complet...

Campusul pentru copii „Cocoșul și perla”

Campusul pentru copii „Cocoșul și perla”
Galați, 8÷10 septembrie 2023

Ca și în alți ani, la sfârșitul vacanței de vară, tinerii și păstorii sufletești ai comunității romano-catolice din Galați au organizat un campus pentru copiii parohiei. Desfășurat în zilele de 8, 9 și 10 septembrie 2023, între orele 10 și 16, campusul a avut ca temă fabula „Cocoșul și perla”. Programul bogat a fost astfel alcătuit încât toți copiii să se simtă bine și să progreseze, după propriile aptitudini, pe plan uman și duhovnicesc.

Prima zi, începută cu un moment de rugăciune, a continuat cu prezentarea fabulei „Cocoșul și perla” și apoi cu diverse jocuri de cunoaștere: ce intră într-o valiză, scaunele muzicale, funia, alergare cu sacul, dans sincron, lingura și mingea de ping-pong, etc. Prânzul, din care nu a lipsit desertul, pregătit cu drag de doamna Diana și de ajutoarele sale, a fost ocazia potrivită ca preoții și părinții copiilor să se revanșeze în fața copiilor. După-amiază s-a făcut o vizită la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Acolo, domnul profesor Saulea Cosmin împreună cu doi studenți au prezentat oaspeților atelierele de creație și operele studenților. Copiii au fost invitați să deseneze chiar ei înșiși un portret după model. Reîntorși în clubul parohial, părintele Iosif împreună cu părintele Augustin și părintele Iulian au lansat concursul de desen cu tema „Cocoșul și perla”, punând la bătaie premii pentru cele mai bune trei desene. Ziua s-a încheiat cu dansuri, prăjituri, dar și cu un moment de rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, mama noastră, în ziua sărbătoririi nașterii sale [...]

click pentru citirea articolului complet...

pustiul are și el limitele lui

Niciun drum în viață nu e în zadar
(de Reinhard Abeln și Anton Kner)

Fiecare știe ce este pustiul, sau poate nu. Pustiu este un cuvânt cheie în Biblie. Cine îl înțelege și îl interpretează corect posedă cheia multor enigme.

Această lucrare prezintă pustiul ca loc al singurătății, al eșecului, al descurajării, al neputinței - în ciuda voinței, dar în același timp și ca un loc al întâlnirii cu Dumnezeu. Conform Bibliei, pustiul este locul unde Dumnezeu l-a condus pe poporul său pentru a-l putea iubi total, locul unde omul primește totul. A merge prin pustiu nu trebuie să fie o povară, ci poate să devină marea șansă a vieții. Numai cel care este foarte „jos” știe unde este „sus”. Numai cine cunoaște întunericul știe ce e lumina.

Cine are experiența pustiului, mai știe că pentru el nu există un partener de discuție mai important decât Dumnezeu. El a trăit deja o experiență vindecătoare. Mântuirea și vindecarea vin din pustiu. Dumnezeu îl așteaptă și îl ia pe om de unde acesta nu mai știe drumul, s-a rătăcit, e descurajat și neajutorat. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Colijn de Coter - Coborârea Duhului Sfânt (cca 1500)

Viziuni (de Franz Kamphaus)

Merită să ne întrebăm din când în când: ce îmi dă mie viață? Ce mă inspiră? Unde simt nu doar că „funcționez”, dar și că trăiesc cu adevărat? Ce mă entuziasmează? Răspunzând, ajungem la o neașteptată și rodnică constatare: există destule experiențe de trăit, dincolo de eul nostru limitat și de logica noastră...

Cu toții am trăit această realitate: încercăm să rezolvăm ceva, dăm de greu, ne împotmolim... și deodată se aprinde o lumină, ne vine o idee, întrezărim ceva. Se deschid noi orizonturi, ne depășim... Și nu puține sunt ocaziile când ne sunt dăruite asemenea experiențe, legate de greutățile pe care le întâmpinăm în viață. Vedem totul în negru... și deodată apare un izvor de lumină - un cuvânt, o întâlnire, o melodie - ca o cometă care străpunge întunericul.

Bănuiți ce înseamnă Rusaliile? Timpul deznădăjduirii, al vieții trăite fără Duhul Sfânt s-a terminat! Se deschid noi orizonturi, oameni din toate popoarele se unesc în „mișcarea internațională creștină”. Duhul Sfânt îi unește, formează cu ei o nouă comunitate. Și Petru, primul papă, spune ca o continuare la cele spuse de profetului Ioel: „Atunci, în zilele de pe urmă - spune Dumnezeu - voi revărsa din Duhul meu peste orice om. Și vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, tinerii voștri vor avea viziuni, iar bătrânii voștri vor visa visuri.” (Fap 2,17) Cu alte cuvinte, femei și bărbați, tineri și vârstnici sunt cuprinși de puterea Duhului Sfânt, care are forța să schimbe lucrurile. Oamenii sunt diferiți... și totuși se înțeleg. Dumnezeu dorește fraternitatea poporului său? Este ceva de vis! Se simte acest lucru la noi? Ce știu tinerii despre visurile bătrânilor, dar bătrânii de visurile altor bătrâni? Cunosc bărbații viziunile femeilor și femeile viziunile bărbaților? Comunicăm unii cu alții? [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Înălțarea lui Isus (miniatură, Rabbula Gospels, sec. VI)

Înălțarea Domnului Isus în noi (de Anselm Grün)

Sărbătoarea Înălțării vrea să ne îndrepte privirea spre ținta noastră - cerul. Să nu ne limităm la cele pământești ci să privim mai sus, la Isus, care deja este la Tatăl.

Ceea ce la prima vedere pare a fi un simplu îndemn, este în realitate o veste care eliberează. Pentru acela care poate considera cerul patria sa, multe lucruri capătă o altă importanță. Succesul, bogăția, sănătatea nu mai sunt pe primul loc și de aceea el poate înfrunta totul liniștit și fără frică. Dacă inima sa este deja la destinație, atunci drumul nu i se mai pare atât de anevoios, deoarece el se poate detașa de tot ceea ce întâlnește pe drum...

Carl Gustav Jung, renumitul psihiatru și psihanalist, crede că privirea spre Cristos, cel care a trecut deja pragul morții, îi face bine omului, îl menține psihic sănătos. Un astfel de om poate vedea chiar și în moarte o țintă pozitivă, iar acest lucru îl ține viu. Pentru Jung religia este o școală care ne educă pentru partea a doua a vieții. Înălțarea Domnului este sărbătoarea relevantă care ne conduce dincolo de realitățile acestei lumi, în locul acela unde devenim într-adevăr oameni. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Întâlnirea Tineretului în Decanatul de Vrancea (Galați, 2023)

Întâlnirea Tineretului din Decanatul de Vrancea
Galați, 6 mai 2023

Sâmbătă, 6 mai 2023, în Dieceza Romano-Catolică de Iași s-a desfășurat Ziua Tineretului, care a fost organizată și de această dată la nivel de decanat. Este pentru prima dată când Galațiul găzduiește acest eveniment. Tinerii parohiei noastre i-au primit cu drag pe oaspeții veniți din parohiile Decanatului de Vrancea: Adjud, Arini, Focșani, Ploscuțeni, Sascut, Tecuci, dar și pe invitații din localitatea Romanu (jud. Brăila), care aparțin de Arhidieceza Romano-Catolică de București. Deși nu au putut participa la această sărbătoare, tinerii din Vizantea (jud. Vrancea) au fost prezenți, credem noi, în inimile tuturor.

În curtea bisericii, împodobită vesel cu fanioane multicolore, ziua a început cu momente de cunoaștere reciprocă și ritmuri de dans, pentru înviorarea celor treziți prea de dimineață într-o zi de sâmbătă. A urmat momentul de cateheză prezentat de pr. Irimia-Romică Pal (OFMConv). În comuniune cu tinerii din toate decanatele diecezei, tinerii prezenți la Galați au participat în biserică la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și prezidată de părintele decan Daniel Mărtinaș, parohul comunității din Ploscuțeni. După Sfânta Liturghie, tinerii au fost invitați la o agapă frățească, pentru a căpăta energii noi și pentru a se cunoaște mai bine. Cu dansuri populare și contemporane, pe ritmuri muzicale felurite, fiecare parohie prezentă a susținut câteva momente de creație artistică. Și la final, probabil toți au fost declarați câștigători. [...]

Alexandru-Claudiu Albert

click pentru citirea articolului complet...

un simplu gest poate fi de ajuns

Impulsuri pentru Postul Mare

Să căutăm ritualuri de împăcare în familie (de Anselm Grün)

Săptămâna a 7-a

Mulți suferă din cauza faptului că familia este dezbinată. De exemplu, într-o familie, fratele nu vorbește cu sora și fiecare încearcă să-și atragă mama de partea lui. Aceasta e sfâșiată în sufletul ei și nu știe ce să facă. Toate apelurile făcute de a se împăca între ei, măcar din datorie creștinească, nu au dat niciun rod. Situații ca aceasta sunt numeroase. Deseori, prin certuri legate de moștenire, se creează prăpăstii atât de adânci încât nimeni nu poate să treacă peste ele. În aceste cazuri rugăciunea făcută pentru membrii familiei este de mare ajutor, prin puterea de a zămisli în fiecare spiritul împăcării.

Deseori, inițiative mărunte pot ajuta să se aplaneze o ceartă veche. Odată, un tată de familie mi-a povestit despre obiceiul pe care îl avea de a trimite în fiecare an, de Crăciun și de ziua de naștere, o felicitare plină de iubire fiului său, care era certat cu familia și se îndepărtase de ea. Deși mama băiatului îi reproșa mereu că nu are sens, tatăl a continuat să păstreze obiceiul...

În fiecare familie există conflicte. Soții nu mai acordă atenție micilor jigniri zilnice și, deodată, apare agresiunea. Nu se mai înțeleg, sau apare un conflict în care sunt descătușate toate emoțiile acumulate. Iată un exemplu. O soție și un soț începuseră să se certe tot mai des. Când soțul se înfuria foarte tare, soția îi spunea: „Trebuie să mă ierți în numele lui Isus.” Aceasta nu este o practică bună. Un „ritual” mai bun am observat într-o altă familie. Întotdeauna când atmosfera era încărcată, unul dintre soți aprindea lumânarea de la nuntă. Era un semnal pentru celălalt că iubirea care îi leagă este mai importantă decât conflictul. Lumânarea creează o atmosferă care face posibilă îndreptarea inimii către celălalt, pentru a exprima părerea de rău și hotărârea de a rămâne în spiritul solidarității conjugale, în ciuda conflictului apărut. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

răstignirea lui Cristos pe Golgota

Impulsuri pentru Postul Mare

Crucea ca loc al împăcării (de Anselm Grün)

Săptămâna a 6-a

În acest timp și mai ales în Vinerea Sfântă ni se prezintă crucea ca loc al împăcării. Pe cruce Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine. Așa mărturisim mereu la liturghie. Dar cum să înțelegem aceasta? În niciun caz nu trebuie să ne imaginăm că Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, a fost îmbunat. Nu Dumnezeu, ci omul este cel îmbunat, împăcat. Dar cum putem fi noi împăcați prin cruce cu Dumnezeu?

Păcatul ne separă de Dumnezeu. Pe cruce, Isus a suportat nedreptatea, intrigile celor puternici, păcatele lumii și le-a transformat prin iubirea Sa. Păcatul a pierdut puterea zdrobitoare pe care o avea asupra omului. Crucea este un simbol al unității contrariilor: jos - sus, stânga - dreapta, conștient - subconștient. Isus a înfăptuit pe cruce împăcarea, prin faptul că a unit în Sine toate contradicțiile acestei lumi: cer și pământ, lumină și întuneric, bărbat și femeie, conștient și subconștient, bogat și sărac, tânăr și bătrân. Contradicțiile nu ne mai sfâșie. Sunt cuprinse de iubirea lui Dumnezeu. Sf. Ioan Evanghelistul a înțeles moartea lui Isus pe cruce astfel: Isus ne-a iubit până la sfârșit. El s-a aplecat în spălarea picioarelor până la praful lumii, pentru a ne vindeca punctul nostru vulnerabil, călcâiul lui Ahile... Moartea lui Isus pe cruce ia cu sine ceea ce e cel mai departe de Dumnezeu în lume, răutatea lumii - manifestată prin uciderea violentă a lui Isus - și o așază în Dumnezeu. Nu mai există nimic ce nu poate fi atins și transformat de iubirea lui Dumnezeu. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Jean Alphonse Roehn - Interior Scene (Privind în interior)

Impulsuri pentru Postul Mare

Sacramentul Împăcării (de Anselm Grün)

Săptămâna a 5-a

Multora le este greu să se spovedească. Dar Biserica ne sfătuiește să ne spovedim în mod regulat, măcar în timpul perioadelor rânduite de post. În timp ce nimeni nu te obligă să te mărturisești, poate ți-ar face totuși bine să discuți odată cu un preot ceea ce te nemulțumește, unde te simți vinovat, unde viața ta nu decurge cum ți-ai imaginat. O spovadă este de mare ajutor să te împaci cu viața ta, să lași trecutul în urmă. Mulți spun că Dumnezeu îi iartă și fără spovadă... dar nu simt ușurare, pentru că fără mărturisire, dacă s-au făcut într-adevăr vinovați, le este greu să creadă în iertare...

Carl Gustav Jung, cunoscutul terapeut elvețian, crede că vina îl exclude discret pe om din comunitatea umană. De aceea omul vinovat are nevoie de o confirmare vizibilă, din partea unui membru al comunității, că este din nou primit. Cine s-a făcut într-adevăr vinovat are nevoie de un ritual extern, cu puterea de a pătrunde până în adâncul subconștientului... Aici, în subconștientul nostru, există blocaje care ne împiedică să credem în dragostea iertătoare a lui Dumnezeu. Ritualul reconcilierii, pe care îl „trăim” la spovadă prin participarea noastră sufletească, înlătură blocajele acestea și ne face să credem din adâncul sufletului că suntem acceptați necondiționat. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Orice drum de o mie de mile începe cu primul pas.

Impulsuri pentru Postul Mare

Rugăciunea care vindecă (de Anselm Grün)

Săptămâna a 4-a

Uneori, oameni care caută sfat, consiliere îmi povestesc că încă nu s-au împăcat cu persoanele care i-au rănit. Experiențele neplăcute sunt ca niște pietre pe suflet care îi trag în jos și ei nu se pot elibera de ele. Nu reușesc să ierte. Acești oameni suferă din cauza incapacității lor de a ierta și simt că nu pot trăi deplin clipa prezentă, nu se pot întoarce cu adevărat la Dumnezeu. Această povară îi apasă și, uneori, devin depresivi. Un ajutor în asemenea situații poate fi meditarea cuvintelor pe care Isus le-a rostit pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23,34). Dacă mă rog pentru cineva care m-a rănit, cu cuvintele lui Isus, atunci nu mai port întreaga greutate a iertării celuilalt. Îl rog pe Tatăl să-l ierte!

Unii nu acceptă circumstanța că persoana care i-a rănit, el sau ea, poate nu știa ce face. Gândesc că aceasta știa exact ce face. Știa că poate răni. A făcut-o cu intenție... Dar poate că în adâncul sufletului chiar nu știa ce face. Poate era și ea dominată de propriile răniri. Era bolnavă și de aceea îi făcea și pe alții să sufere. Se simțea prea măruntă, așa că trebuia să-i înjosească pe alții. Dacă îmi imaginez asta, atunci persoana nu va mai avea putere asupra mea... Voi simți milă și nu voi mai fi dominat de resentimente față de ea. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Ce imagine ți-ai făcut despre Dumnezeu?

Impulsuri pentru Postul Mare

Împăcarea cu Dumnezeu (de Anselm Grün)

Săptămâna a 3-a

Nu Dumnezeu trebuie să se împace cu noi, ci noi cu Dumnezeu.

Împăcarea pornește întotdeauna de la El. În Isus, Dumnezeu ne oferă o cale de împăcare, fiindcă noi ne-am separat de El. Am urmat propriile noastre căi și ne-am rătăcit. Ne vine greu să ne întoarcem și să ne apropiem de Dumnezeu pentru că ar răsturna viața noastră de până acum. Iată de ce este nevoie de vestea lui Isus, de persoana sa care împacă, pentru a renunța la rătăcirile noastre și a porni din nou spre Dumnezeu. Isus ne invită să ne deschidem iubirii lui Dumnezeu pentru a afla pace și încurajare...

Deseori îi reproșăm lui Dumnezeu despre felul cum a decurs viața noastră, eșecurile, suferința, boala. Până și Biblia îi cere cont lui Dumnezeu de ce omul are parte de boală și suferință... Dar în Vechiul Testament cel care se roagă nu se oprește numai la plângere, ci duce o luptă cu el însuși pentru a accepta ceea ce i s-a întâmplat. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

acceptarea de sine e un act de smerenie

Impulsuri pentru Postul Mare

A accepta ceea ce nu poate fi acceptat (de Anselm Grün)

Săptămâna a 2-a

Cel mai greu este, probabil, să ne iertăm pe noi înșine. Dacă am făcut o greșeală, ne facem reproșuri și nu putem trece peste eșecul nostru. Însă nu este întotdeauna vină, deseori sunt greșeli, omisiuni. De ce este atunci atât de greu să ne iertăm?

Evident, avem impresia că putem trăi toată viața nepătați și perfecți, în fața noastră și a celorlalți. Este o iluzie. Perfecționismul nostru nu admite nicio greșeală. Și dacă totuși se întâmplă, ne judecăm nemilos...

O femeie nu putea trece peste faptul că nu a fost prezentă când a murit mama ei, deși a îngrijit-o cu devotament ani la rând. Chiar în clipa morții s-a întâmplat că făcea cumpărături pentru ea. Nu putea să se ierte pentru asta... și viața ei a devenit un iad.

Noi putem să ne iertăm numai dacă credem în iertarea lui Dumnezeu. El ne iartă, ne spală vina, cum spune Psalmul 51,4: „Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăță-mă de păcatul meu!" Dacă Dumnezeu nu îmi mai reproșează vina, trebuie să încetez de a mă mai acuza. Dumnezeu mă acceptă necondiționat. De aceea, pot și eu să-mi accept greșelile, slăbiciunile, părțile mele întunecate... Încrederea în Dumnezeul cel milostiv este prima condiție ca noi să ne iertăm. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Isus ne așteaptă, ne cunoaște, ne împacă cu noi înșine

Impulsuri pentru Postul Mare

Găsirea împlinirii (de Anselm Grün)

Dumnezeu mă acceptă necondiționat. De accea și eu pot să mă accept cu greșelile și slăbiciunile mele, cu părțile mele întunecate pe care nu doresc să le privesc.

Săptămâna 1

Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru istoria noastră personală. Mulți oameni nu sunt împăcați cu istoria vieții lor, îi acuză pe ceilalți și se simt nedreptățiți. Este întotdeauna mai comod să acuzăm părinții, profesorii sau biserica, decât să trăim cu ceea ce am primit.

Ar fi mai bine să ne spunem: aceasta este povestea mea. Am trăit lucruri frumoase, dar au existat și răniri și jigniri care m-au provocat și m-au făcut mai puternic. Dacă mă împac cu rănile mele, o să înțeleg că pe lângă durere, ele ascund și ceva prețios. Hildegard von Bingen spune că reușita devenirii noastre ca oameni depinde de reușita transformării rănilor noastre în perle. Ele rup masca în spatele căreia ne ascundem și ne pun în legătură cu adevăratul nostru sine și ne deschid spre Dumnezeu. Dacă le așez în fața lui Dumnezeu, voi trăi vindecarea sufletului meu. Rănile mă țin viu, mă împiedică să trăiesc superficial și conferă vieții mele profunzime. Împăcarea duce la gratitudine. Împăcat cu mine, pot să mulțumesc pentru povestea unică a vieții mele, să găsesc propriul drum și să-l urmez. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Luceafărul dimineții

Ne este dor de lumină (de Anselm Grün)

În cel mai întunecat anotimp al anului, ne este dor de lumină. De aceea legăm Adventul de lumânări, care strălucesc și luminează tot mai mult cu fiecare săptămână ce trece, adăugând una câte una.

În antifonele cântate de la vespere (rugăciunea de seară a Bisericii), din ultimele zile de dinaintea Crăciunului, Isus este numit Luceafărul, simbolul luminii ce învinge noaptea și imagine pentru înnoirea vieții pe care o putem trăi zilnic.

Cristos este lumina adevărată! El este, după cum exprimă a doua scrisoare a Sfântului Petru, „o lumină ce strălucește în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre” (2Pt 1,19). Dacă Cristos locuiește în inimă, atunci, cu lumina Sa, va străpunge întunericul din adâncul nostru. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

William Strutt - A little child shall lead them (1896)

Cuvintele făgăduinței (de Anselm Grün)

Adventul este timpul când conștientizăm că tânjim după ceva mai mult decât oferă această lume. Dacă înăbușim acest dor, el se transformă în dependența de a fi recunoscut, de succes, de o relație, de alcool, mâncare, muncă, anorexie...

Noi credem că numai Dumnezeu poate să ne aducă împlinirea deplină. Nu se poate ca ținta noastră să fie doar o viață bună, succes, adaptare. Trebuie să existe mai mult...

În timpul adventului auzim mereu cuvintele făgăduinței ale profetului Isaia. Dacă le ascultăm cu toate facultățile noastre și avem încredere în ele, atunci simțim că Dumnezeu poate să transforme viața noastră, și o va face.

„În ziua aceea, va ieși o mlădiță din trunchiul lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui... Atunci, lupul va sta cu mielul și leopardul se va culca împreună cu iedul... Nu vor face rău și nicio pagubă pe tot muntele meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului” (Isaia 11).

Poate și în tine este ceva retezat și te simți ca un trunchi de copac tăiat. Multe speranțe s-au dovedit iluzii și ai impresia că viața ta e numai un rest sărăcăcios din ceea ce ai visat. Poate o prietenie, poate o căsătorie eșuată, poate la servici ai fost retrogradat. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

Fericita Veronica Antal, patroana Misiunilor Populare din 2022 de la Galați

Misiuni Populare la Galați (25÷27 noiembrie 2022)
Sub patronajul Fericitei Veronica Antal din Nisiporești

În acest an, credincioșii parohiei noastre au avut ocazia fericită de a începe perioada Adventului și noul an bisericesc sub patronajul spiritual al Fericitei Veronica Antal. Pe durata desfășurării Misiunilor Populare de la Galați, preoții franciscani oaspeți din Nisiporești (jud. Neamț) au adus pentru venerare publică relicvele sfinte ale „crinului însângerat” al Moldovei. Au fost trei zile în care harul s-a revărsat asupra celor prezenți atât prin cuvântul de învățătură, predicat cu tărie și claritate de la amvon de către părintele Iosif Beșleagă (OFMConv), cât și prin generozitatea reconcilierii, mijlocită cu răbdare la scaunul de spovadă de către părintele Emanuel-Petrache Antica (OFMConv). Pentru ca folosul sufletesc să fie deplin, zilele de Misiuni au oferit posibilitatea obținerii Indulgenței Plenare de către credincioșii participanți aflați în stare de har sfințitor, după rânduiala Sfintei Biserici Catolice.

Fragmentul din Evanghelia după Sf. Luca, ce prezintă întâlnirea dintre Isus și vameșul Zaheu, a fost amintit la Sf. Liturghie din seara de vineri. Prin cuvintele părintelui predicator ne-au fost revelate înțelesuri noi ale acestui episod. Zaheu era considerat un păcătos, făcuse o avere bunicică pe seama compatrioților săi mai săraci și de aceea era disprețuit de oameni. Era nefericit în inima lui, dar căuta o ieșire din această stare, din această încurcătură sufletească. Auzise de Isus, de minunile Sale, de înțelepciunea și bunătatea Sa, așa că și-a propus să-l vadă. Când s-a ivit ocazia, fiind mic de statură, n-a pregetat să se urce ca un copil într-un sicomor, pentru a-l vedea mai bine. Apoi s-a întâmplat nu doar că Zaheu l-a văzut pe Isus, dar că însuși Isus și-a îndreptat privirea căutătoare spre Zaheu, căci „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”. Dumnezeu întâlnește întotdeauna privirea celui care îl caută. Privirea lui Isus nu acuză, deoarece Isus vrea să intre în viața păcătosului pentru a aduce salvarea și reabilitarea, pentru a-l transforma și a-i reda sensul vieții. Convertirea lui Zaheu este acum liberă, vine din bucuria întâlnirii cu Isus. Zaheu este reconfirmat ca fiu al lui Abraham, ca om al credinței, căci deși era șef peste vameși, el și-a pus încrederea în Domnul. Cămila a trecut prin urechea acului. După întâlnirea cu Isus, Zaheu s-a regăsit pe sine în starea sa originară - căci numele Zaheu înseamnă „inocent, pur, curat”. Am putea spune că Zaheu, prin nume, era predestinat să-l vadă pe Isus, căci între fericirile proclamate de Mântuitorul este și aceasta: „Fericiți cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.” (Mt 5,8) Tot așa se petrece cu fiecare păcătos, în orice stare ar fi el, dacă se învrednicește măcar să caute să-l vadă pe Isus. [...]

click pentru citirea articolului complet...

străjer așteptând ivirea zorilor

Adventul - Timpul așteptării (de Anselm Grün)

Adventul este timpul așteptării. Așa cum străjerul așteaptă ivirea zorilor, tot așa și sufletul nostru trebuie să-l aștepte pe Domnul.

„Străjerule, cât este ceasul?” Aceasta este întrebarea pe care Adventul o pune mereu. Prin această întrebare exprimăm dorința noastră: să se termine odată noaptea și să se facă zi, ca să putem vedea încotro duce drumul nostru, ca să ne dăm seama ce trebuie să facem, ca sensul vieții noastre să devină din nou clar...

Omul, chinuit de lipsa de sens, strigă această întrebare... Este asaltat de gânduri și abia așteaptă ca străjerul să anunțe sfârșitul nopții.

Străjerul profetului Isaia nu spune cât va mai dura noaptea. „Vine dimineața, vine și noaptea.” Dar noaptea nu durează veșnic. După fiecare noapte strălucesc zorii zilei, însă vine iarăși o noapte când în noi și în jurul nostru se face întuneric...

Adventul ne invită să devenim noi înșine străjeri în noapte. În antichitate, străjerii aveau sarcina de a-l păzi pe rege. Ședeau pe zidurile cetății ca să vadă dușmanul. Tot așa să încercăm și noi să vedem ce nu ne face bine și ce ne amenință. Să descoperim unde s-a furișat dușmanul: în orașul nostru, în interiorul nostru... căci el ne împiedică să trăim după voința lui Dumnezeu. [...]

Maria Turtă  (traducere)

click pentru citirea articolului complet...

încrederea în Providență este izvor de bucurie

Fratele mereu bucuros (de Ladislau Boros)

„Bogăția mea e ceea ce am dăruit, iar ceea ce am dat altora este ceea ce posed”, spune o poetă. Sărăcia creștină este o transformare a lumii. A dori mereu să ai este distrugător. Cu cât omul se sprijină pe ceea ce are, cu atât mai puțin este el însuși.

Numai cel sărac „posedă” cu adevărat lumea, prin atitudinea de dezlipire. Cel sărac în duh trăiește fericirea lucrurilor, în libertate interioară...

Sf. Francisc de Assisi a trăit astfel. A fost un om fericit. Avea în el ceva tainic, ascuns, curat, fără intenția de a impune ceva. Sărăcia sa era acel „față în față” cu Dumnezeu. Din această atitudine a izvorât puterea de a se adresa întregii creații cu apelativul de frate și soră: fratele soare, fratele foc, sora moarte, fratele om...

Maria Turtă  (traducere)

click pentru deschiderea paginii „Reflecții, cugetări”...


cu rădăcinile în pământ, cu ramurile spre cer

Arta de a trăi (25 de reflecții de Anselm Grün)

În ce constă arta de a trăi? Pentru Anselm Grün răspunsul e simplu: a trăi cu moderație, cu dreaptă măsură, chibzuință, cumpătare și echilibru. A trăi e o artă: înseamnă a da o atenție sporită la ceea ce e esențial în viață, la ceea ce are valoare cu adevărat și a te elibera de reziduurile inutile. Înseamnă a împăca două lucruri: picioarele pe pământ și deschiderea. A trăi bine înfipți în pământ și liberi. Legați de pământ și îndreptați spre cer. Anselm Grün amintește o vorbă înțeleaptă atribuită Sf. Anton Abate: „Dacă vezi un călugăr tânăr că tinde din toate puterile spre Rai, apucă-l strâns de picioare și adu-l înapoi pe pământ, că nu-i folosește la nimic”.

Cuceritorul Raiului, duhovnicesc dar departe de lume, se pierde numai în închipuirile sale nebune. Dar și cine rămâne prea lipit de pământ nu poate să aducă cerul în el. „Duhovnicie cu picioarele pe pământ”, așa definește Anselm Grün alternativa la aceste comportamente. Aceasta e definiția sintetică pe care o dă artei de a trăi. În spatele ei se află o experiență psihologică: fericirea și nefericirea își au rădăcinile în viața noastră. Cine vrea să trăiască fericit, nu trebuie cu tot dinadinsul să revoluționeze lumea sau să-și potrivească circumstanțele exterioare după mofturile și închipuirile proprii.

Privește în interiorul tău, cunoaște-te pe tine însuți! Drumul spre fericire e înspre interior, cel puțin la început. Înlăuntrul nostru se află orice lucru spre care tânjim deopotrivă cu tot ceea ce ne stârnește frica. Inima noastră este humus-ul în care este sădită sămânța fericirii. Dorul după Rai și după viața veșnică este așa de înrădăcinat în noi, că nu poate fi smuls în niciun fel: acesta este adevărul obiectiv chiar dacă e învelit, mascat, înăbușit sau ascuns. Cine nu-și dă seama de misterul de dincolo, pierde șansa vieții sale: de „a trăi în toată plinătatea”. [...]

click pentru citirea articolului complet...

viața capătă sens prin experiențele și roadele sale

Arta de a îmbătrâni (reflecții de Anselm Grün)

Anselm Grün, cunoscutul teolog și psiholog german, călugăr benedictin, ne încurajează să ne confruntăm cu propria îmbătrânire. El ne prezintă provocările și ne arată cum această perioadă poate deveni o perioadă de creștere și maturizare.

Teologul și autorul spiritual Henri Nouwen, la începutul cărții sale despre îmbătrânire, relatează o legendă din Bali (Indonezia).

Într-un sat izolat, poporul obișnuia să sacrifice bărbații bătrâni și să-i mănânce. Într-una din zile, când nu mai era niciun bătrân în sat și băștinașii au vrut să construiască o casă, nu mai știa nimeni cum trebuie așezați corect buștenii. Atunci un tânăr, care îl ascunsese pe bunicul său, la promisiunea că nu vor mai mânca bătrânii, l-a adus pe bunicul său și el le-a explicat cum trebuie amplasați buștenii.

Această legendă este astăzi mai actuală decât oricând, fiindcă și noi suntem în pericolul de a-i „mânca” pe bătrânii noștri. Multe publicații și dezbateri publice văd în bătrâni o povară pentru generația următoare. Legenda din Bali ne arată că nu trebuie să sacrificăm bătrânii pe altarul calculelor financiare. Avem nevoie și azi de oameni bătrâni, care să ne învețe cum să îmbinăm fragmentele vieții noastre.

Moise, în drumul spre țara promisă, îndreaptă privirea poporului său spre oamenii bătrâni:
„Adu-ți aminte de zilele din vechime, socotește anii, generație după generație, întreabă-l pe tatăl tău și îți va povesti, pe bătrânii tăi și îți vor spune!” (Deuteronom 32,7) [...]

click pentru citirea articolului complet...


Nașterea Domnului

Meditație de Crăciun

(de Anselm Grün)

Evanghelistul Luca prezintă nașterea lui Isus pe drum, pe un pământ străin. Isus este pelerinul divin care coboară din cer pentru a ne însoți pe drumul nostru și pentru a ne reaminti iarăși că suntem de obârșie divină. Nu suntem numai oamenii acestui pământ, ci și oameni ai cerului; acum suntem pe drum împreună cu Isus și ne îndreptăm spre Rai.

Părinții lui Isus trăiesc experiența celor străini, casele oamenilor rămân închise pentru ei, n-au loc...

Imaginea nașterii lui Isus poate fi o imagine a condiției umane. Locuim aici, dar patria noastră este în cer. Casele sunt prea strâmte pentru noi. Casa sufletului nostru este mult mai mare pentru că în ea locuiește Dumnezeu.

Noi împodobim casele de Crăciun fiindcă Dumnezeu însuși locuiește printre noi și vrea să se nască în noi. Iar dacă Dumnezeu este cu noi nu ne mai simțim străini, cerul se deschide deasupra pământului și ne atinge.

început de Advent

Reflecție despre Advent

(de Anselm Grün)

Adventul este timpul nostalgiei. Nostalgia este dorința plină de iubire față de tot ceea ce umple adâncul inimii noastre și o poate face fericită. Pentru Sf. Augustin, nostalgia este condiția de fond a ființei umane. Ființa umană, prin natura sa, are dor de Dumnezeu. Nu este întotdeauna evident, dar în fiecare dorință pământească răsună acest dor extrem de Dumnezeu. Dacă vreau să am succes, să am ceva sau să fiu bogat, dorința mea merge mult mai departe decât pot eu atinge. Nu există nimic în măsură să potolească în întregime dorința mea. Chiar de aș poseda toate bunurile din lume, nimic din acestea nu pot să-mi dea pacea deplină. Chiar dacă aș atinge toate obiectivele propuse, încă voi mai simți nostalgia după Dumnezeu. Sf. Augustin a exprimat-o bine în formula clasică: „Neliniștită este inima mea Dumnezeule, până ce nu se va odihni în tine!”

Întreabă-te întotdeauna în timpul Adventului, care este cu adevărat cea mai profundă dorință a ta. Dacă intri în contact cu nostalgia ta, inima ți se va lărgi. Te vei simți liber, chiar dacă totul în jurul tău devine un spațiu care ți se pare că te limitează. Când cânt melodiile de advent sau ascult textele profetului Isaia, las ca acele cuvinte să pătrundă în mine, astfel încât să-mi trezească nostalgia. Nostalgia ne va conduce la izvorul vieții care curge în noi.

Rembrandt van Rijn - Cina de la Emaus (1648)

Oare nu ne ardea inima în noi...

Încotro călătorim azi, mâine sau în general? La această întrebare ne răspunde Evanghelia. Doi ucenici deprimați sunt pe drum, nici urmă de Paște. Pentru ei încă nu e Paște. Părăsesc locul crucii unde au eșuat planurile lor și au îngropat speranța. Ei știu ce s-a întâmplat cu Isus, știu ce a făcut, povestesc despre asta, dar s-au înfundat: Isus, pe cruce, a eșuat.

Și noi suntem uneori dezamăgiți de Dumnezeu, de biserică și plecăm.

În timp ce mergeau, li se alătură Isus. La început nu îl recunosc, sunt orbi, cum de multe ori ni se întâmplă și nouă. Trebuie să-l cunoască din nou. El le explică Sfânta Scriptură, întreabă, ascultă, îi provoacă la meditație, deschide noi perspective, le deschide ochii. Isus parcurge drumul lor lung, prin valea deznădejdii.

În drumul lung al credinței, trebuie să avem răbdare cu noi și cu ceilalți, părinții cu copiii. E încurajator să știm că îl întâlnim pe Isus, nu la sfârșitul drumului, ci chiar pe parcurs. „Este seară și ziua e de acum pe sfârșite: rămâi cu noi” îl roagă insistent ucenicii. Cine cunoaște noaptea vieții, înțelege.

A fi invitat în casă la masă e ca un cadou al cerului. La frângerea pâinii îl recunoasc. Isus li se dăruiește ca hrană. Frângerea pâinii, împărtășirea vieții: prin aceasta este recunoscut Isus. Atunci li se deschid ochii și inima. Atunci se transformă nu numai pâinea, ci și inimile: din obosite și „de plumb” ele se transformă din nou în inimi arzătoare...

piatra de la intrarea în mormânt era dată la o parte

Să îndepărtăm piatra

(Meditații pascale de Anselm Grün)

Mintea nu poate să înțeleagă Învierea, numai iubirea crede în ea. Ioan crede, dar fără a-l întâlni pe cel înviat. Acest lucru îi este rezervat doar Mariei Magdalena. Ea stă în fața mormântului și plânge. Vede doi îngeri în haine albe, dar durerea ei este atât de mare încât lumina lor nu poate să ajungă la ea. Abia când Isus o strigă pe nume, când atinge cu iubirea sa inima ei, îl recunoaște. E nevoie de durerea pe care o trăiește Maria pentru a-l putea întâlni pe cel înviat. Cuvântul lui de iubire ajunge la ea dincolo de moarte. Iubirea e mai puternică decât moartea. Povestea ei, care iubește, dar și suferă, vrea să ne încurajeze să avem încredere în „Maria din fiecare dintre noi” care poate să-l întâlnească pe cel înviat.

Femeile vor să-l îmbălsămeze pe Isus, dar el nu se lasă îmbălsămat: a înviat. Primul semn al învierii este piatra care a fost îndepărtată de dinaintea mormântului. Piatra din fața mormântului reprezintă toate pietrele care ne acoperă și ne împiedică să trăim și să înflorim; pietrele ne blochează și nu ne permit să ne ridicăm, să ieșim din noi și să mergem spre ceilalți. O astfel de piatră poate fi grija exagerată pentru viitorul nostru, frica de eșec sau frica de a spune ceea ce simțim (pentru că ne facem de râs și pierdem aprecierea sau recunoașterea celorlalți). Chiar și unii oameni pot să fie pietre grele care ne blochează drumul spre viață. Dar îngerii învierii sunt lângă noi, lângă mormântul din noi. Ei ne vestesc că Dumnezeu poate să transforme întunericul în lumină și să înflorească viața. Oamenii pătrunși de lumina lui Dumnezeu ne pot deschide ochii pentru a vedea învierea lui Isus în noi: a înviat din frica mea, din rănile mele, din tristețea și din autocompătimirea mea.

Învierea înseamnă că Dumnezeu poate să transforme trecutul meu în viață nouă. Credința în înviere ne ajută să trăim învierea în jurul nostru, să descoperim valențe noi în oamenii pe care i-am abandonat. Reînviem relații, dialoguri care nu funcționau; comunicăm unii cu alții reconstruind astfel comunitatea.


Isus Cristos Regele Universului

Christus imperat!

autor: pr. Cristian Blăjuț      sursa: Creștin se devine...

Ultima duminică din timpul anului liturgic este închinată sărbătorii lui Cristos Regele Universului. Sărbătoarea aceasta s-a născut în momentul în care monarhia din lume intra în criză, mai exact în anul 1925.

În Cartea profetului Daniel găsim scrise aceste cuvinte: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria și domnia și toate popoarele, neamurile și limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică ce nu va trece și domnia lui nu va fi distrusă” (7,14). Amintirea acestor cuvinte răsunau cu mult entuziasm în sufletele acelora care sperau ca Isus să fi fost Mesia cel promis de veacuri, cel care avea să aducă eliberarea lui Israel. Din păcate, cum bine știm, astfel de așteptări au fost zadarnice, iar mulți au fost dezamăgiți și asta pentru că nivelul de înțelegere „teologic” al contemporanilor lui Isus nu era asemănător cu cel al profeților din trecut care, în numele lui Dumnezeu, au rostit această profeție.

Această interpretare eronată se verifica și în relația pe care iudeii o aveau cu Isus: ei nu puteau să întrevadă în cuvintele, faptele și semnele pe care Isus le făcea pe Mesia, iar acest adevăr îl deducem din afirmația lui Ioan evanghelistul care remarcă: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (1,11). Confirmarea definitivă a acestei neînțelegeri va ajunge la apogeu în momentul în care Isus din Nazaret va fi judecat și condamnat la moartea cea mai groaznică, moment în care clasa sacerdotală, fariseii și mai mari poporului vor spune despre Isus: „Nu avem alt rege decât pe împăratul” (In 19,15).

Originea și semnificația Împărăției lui Dumnezeu nu poate fi găsită în această lume; Isus este un rege sărac, un rege care nu se impune prin forță și violență, un rege care îndură suferință și care moare răstignit: așadar, cum am putea să-l numim rege? În ce anume constă această regalitate a sa?

Cu privire la acest argument, Isus este foarte clar, cel puțin pentru cel care, având credință, are urechi cu care să audă: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr, acesta ascultă glasul meu” (In 18,37).

Această afirmație pare să fie doar o expresie abstractă, dar în această frază lapidară, Isus descrie concret întreaga sa existență: a înfăptui adevărul înseamnă a adera la viață, înseamnă a veni în ajutorul celorlalți, a vorbi de bine, a iubi, a îmbogăți cunoștințele fiecăruia, a construi pacea, a edifica societatea. A împlini adevărul nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a primi umanul în formele în care ni se prezintă Dumnezeu care este acolo, în orice cultură, rasă, limbă, religie, stare de viață. Isus nu vorbea despre un Dumnezeu mare, atotputernic, victorios; vorbea despre un Tată, un Dumnezeu care cunoaște atotputernicia iubirii, un Dumnezeu care intenționează să salveze ceea ce era pierdut: „Nu au nevoie de medic cei sănătoși, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe păcătoși” (Mc 2,17); „Știți că cei care conduc popoarele le domină și cei mari își fac simțită puterea asupra lor. Între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru, și cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul vostru, așa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mt 20,25-28). Aceasta este regalitatea lui Dumnezeu și prin urmare, regalitatea lui Isus Cristos. [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Beato Angelico - Assunta

Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu sufletul și trupul la Cer - un crâmpei de teologie mariană

autor: pr. Cristian Blăjuț      sursa: Creștin se devine...

„Fiul Celui Preaînalt a venit și a locuit în mine, iar eu am devenit mama Sa. Așa cum i-am dat naștere Lui - după trup - tot așa, acum, El mi-a dat naștere mie pentru a doua oară. El a îmbrăcat haina mamei sale - trupul ei - iar eu am îmbrăcat gloria Lui.” (Sf. Efrem Sirul)

Dintre sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare Maria, Ridicarea ei cu sufletul și cu trupul la cer este cea mai solemnă și are ca scop comemorarea sfârșitului vieții sale pământești și mutarea ei glorioasă cu sufletul și cu trupul în cer. La început, această sărbătoare, în Orient, purta numele de koìmesis, adică cufundare în somn sau adormire (trecere), indicând în felul acesta sfârșitul vieții pământești a Maicii lui Dumnezeu. Cât privește începuturile acestei sărbători, din mărturiile pe care le avem, se pare că ea a început la jumătatea secolului al V-lea, la Ierusalim, chiar dacă o adevărată sărbătoare închinată dormitio Mariae - adormirii Mariei - apare abia în secolul al VI-lea. Nu cunoaștem motivul acestei date, care poate depinde doar de o tradiție orală, legată de locul înmormântării Fecioarei la Ierusalim și răspândită prin publicarea scrierilor apocrife a trecerii la cele veșnice (transito) a Fecioarei, sau datorită datei de 13 august, zi în care a fost dedicată o biserică Maicii Domnului, la Ierusalim.

Prima scriere credibilă care vorbește despre Ridicarea Fecioarei Maria la Cer, și pe care Tradiția o păstrase cu fidelitate, transmițând-o pe cale orală, poartă semnătura episcopului Sfântul Grigore din Tours (538 cca. - 594), istoric și hagiograf galo-roman: „În sfârșit, când fericita Fecioară a terminat drumul existenței sale pământești și era pe punctul de a fi chemată din această lume, toți apostolii, veniți din diferitele regiuni ale lumii, s-au adunat în casa sa. Când auziseră că ea urma să părăsească acesta lume, au vegheat împreună cu ea. Și iată că Domnul Isus a venit împreună cu îngerii săi și a luat sufletul său, i l-a încredințat arhanghelului Mihail și s-a îndepărtat. În zorii zilei, apostolii, ridicând trupul ei pe un pat, l-au depus într-un mormânt, păstrându-l în așteptarea venirii Domnului. Și, iată că, pentru a doua oară Domnul s-a arătat lor, și a poruncit ca trupul sfânt să fie luat și dus în Paradis”.

O altă mărturie importantă cu privire la sensul acestei sărbători o găsim și în scrierile Sfântului Ioan Damaschinul (676 cca - 749), care afirmă: „Se cuvenea ca aceea care, în naștere păstrase intactă fecioria sa, să fie ferită de putrezirea trupului său după moarte. Se cuvenea ca aceea, care l-a purtat în sânul ei pe Creatorul făcut prunc, să locuiască în lăcașul dumnezeiesc. Se cuvenea ca Mireasa lui Dumnezeu să intre în palatul ceresc. Se cuvenea ca aceea, care îl văzuse pe propriul Fiu pe Cruce, primind în trup durerea de care a fost scutită la naștere, să-l contemple așezat de-a dreapta Tatălui. Se cuvenea ca Maica lui Dumnezeu să primească ceea ce merita datorită Fiului său și să fie cinstită de toate făpturile ca Mama și slujitoare a lui Dumnezeu”. Și multe alte mărturii grăitoare despre înțelesul duhovnicesc al acestei sărbători pot fi găsite în scrierile Sfinților părinți ai Bisericii din Orient. [...]

click pentru citirea articolului complet pe site-ul autorului...

Totul Despre Avort - bebeluși nevinovați

Totul Despre Avort - abordare modernă și rațională

autor: Asociația PRO VITA București      sursa: www.totuldespreavort.ro

Părere: „Viața începe la naștere. De aceea noi sărbătorim ziua de naștere, dar nu ziua concepției.”

Discutați cu orice doctor bun și el va spune că atunci când tratează o femeie însărcinată are doi pacienți, nu doar unul. El are mare grijă și se preocupă nu doar de mamă, ci și de pacientul mai mic, mai puțin vizibil, verificându-i mișcarea, poziția, bătăile inimii.

Părere: „Nenăscutul nu este o persoană, cu viață plină de sens. Are doar câțiva centimetri în dimensiune și nici măcar nu poate gândi: este mai puțin avansat decât un animal.”

Dicționarele definesc persoana ca pe un „om”, „individ uman” sau „membru al rasei umane”. Ce face un câine să fie un câine este faptul că provine din câini. Tatăl său a fost un câine, iar mama sa a fost un câine și, prin urmare, el este un câine. Ce face un om să fie om este faptul că el a ieșit din oameni. Tatăl și mama sa au fost persoane umane, astfel încât el nu poate fi nimic altceva decât o persoană umană. Începutul fiecărei vieți umane nu este un proces, ci un eveniment. Acest eveniment este concepția [...], un punct pe axa temporală.

Noi nu trebuie să reducem problemele de viață și de moarte și drepturile fundamentale ale omului la un joc semantic în care suntem liberi să redefinim termenii. Schimbarea sensului cuvintelor nu schimbă realitatea. Conceptul de persoană este acum aproape lipsit de un ghid etic în materie de avort. Singurele întrebări obiective pe care le putem pune sunt: „Este om, adică, provine dintr-o ființă umană?”, „Este un individ unic din punct de vedere genetic?”, „Este viu și în creștere?”. În cazul în care toate răspunsurile sunt da, atunci acesta este un „el” sau o „ea”, adică o persoană vie, care are drepturi și merită protecție.

Părere: „Orice persoană are dreptul de a alege. Ar fi nedrept să limitezi alegerea unei femei, interzicându-i avortul.”

După ce am vorbit la un liceu public, privind poziția pro-viață, instructorul pro-alegere m-a dus la cantina facultății pentru masa de prânz. El a arătat spre o masă unde stăteau patru profesori care fumau și a spus: „Din fericire, aceasta este ultima săptămână în care fumatul mai este permis aici. Am reușit în cele din urmă să-i convingem pe superiori să facă sala pentru profesori de Nefumători”. Bine, am spus în mod natural: „Văd că nu sunteți într-adevăr pro-alegere”. Cu o privire surprinsă, el a explicat: „Pentru că fumul de țigară face rău altor persoane”. Atunci i-am răspuns: „La fel face și avortul”.

Aproape fiecare mișcare de opresiune și exploatare - de la sclavie, la prostituție, la pornografie, trafic de droguri, avort - s-a etichetat pe sine ca fiind pro-alegere. De asemenea, mișcări opuse oferind compasiune și eliberare au fost etichetate ca anti-alegere de exploatatori. Cel puțin în ceea ce privește prostituția, pornografia și drogurile, victima poate, de obicei, alege. În cazul avortului, victima nu are de ales. Ea este cea mai evidentă excepție a societății la toată retorica pompoasă cu privire la dreptul de a alege și la dreptul cuiva de a-și trăi viața fără amestecul altora. Poziția pro-alegere întotdeauna trece cu vederea dreptul victimei de a alege. Femeile nu aleg violul. Negrii nu au ales sclavia. Evreii nu au ales cuptoarele. Și copiii nu aleg avortul.

Părere: „Sunt personal împotriva avortului, dar încă sunt pro-alegere. Este o alternativă legală și nu avem dreptul de a o interzice cuiva. Toată lumea e liberă să creadă ce vrea, dar nu ar trebui să încerce să-și impună părerea altora.”

Poziția „Personal mă opun avortului, dar...” este populară printre politicienii care vor să-i facă atât pe cetățenii pro-viață să îi voteze (deoarece cetățenii pro-viață nu au o părerea bună despre avort), cât și pe cei pro-alegere (pentru că nu vor face nimic pentru a restricționa avortul). Părerea mea este că această poziție nu e doar lașă, ci este complet ilogică.

Singurul motiv plauzibil pentru care te simți incomod când vine vorba de avort este că ucide un copil inocent. Dacă nu, atunci nu trebuie să te simți incomod. Dar dacă da, atunci nu numai că ar trebui să te abții tu însuți de la el, dar ar trebui să îi informezi și pe alții, care-l fac. Ar trebui să susții legi pentru a-l restricționa, exact din același motiv pentru care favorizezi legi pentru a restricționa violul, molestarea copiilor și crima.

În anii '40 un medic german putea ucide în mod legal evrei, în timp ce în America ar fi fost judecat pentru crimă. În anii '70 un medic american putea ucide în mod legal copii nenăscuți, în timp ce în Germania, el ar fi fost judecat pentru crimă. Legile se schimbă, dar adevărul și dreptatea nu.

click pentru citirea articolelor pe site-ul autorului...


Titular: Parohia Romano-Catolică
Cont bancar BCR (Lei): RO66RNCB0141032863760001
Cont bancar BCR (Euro): RO39RNCB0141032863760002

cugetarea zilei
Istoric Parohie Biserica parohială Preoți Sfânta Liturghie Administrare sacramente Cateheze Ore de religie Vizite pastorale Servicii sociale Terțiari franciscani Însoțitori în misiune FCJ Tineri și copii Corul bisericesc Îndurarea Divină Regina Cerului Viață de credință Carisma franciscană Carisma ignațiană Reflecții, cugetări Colecția de articole Evenimente Album foto Album video Filiala Foltești
CatolicaGalațicatolicagalati@gmail.com Data:01.01.2015 Număr accesări:0000001